Home » Stiri

Folosirea muzicii in spatii publice necesita licenta

6 July 2010 No Comment

Folosirea muzicii in spatii publice necesita licenta din partea Uniunii Producatorilor de Fonograme din Romania

Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta (CCINA) a gazduit Conferinta de Presa “Muzica utilizata in comunicarea publica necesita licenta” organizata de Uniunea Producatorilor de Fonograme din Romania, organism de gestiune colectiva a drepturilor caselor de productie romanesti si internationale, cu participarea si sustinerea Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor.

UPFR a informat utilizatorii si presa din Constanta despre obligatia legala care le revine agentilor economici de a solicita licenta si de a achita remuneratia aferenta folosirii muzicii in comunicarea publica (conform Metodologiei publicate in Monitorul Oficial nr.982/ 08.12.2006). Judetul Constanta, caracterizat printr-o sezonalitate accentuata a afacerilor, reprezinta una dintre cele mai animate zone turistice din Romania in cursul verii. Iar muzica atrage clientii in spatii publice de tip baruri, discoteci, hoteluri, stimuland atat consumul, cat si fidelitatea clientilor.

„Multi administratori de societati difuzeaza muzica in spatiile publice pe care le detin: hoteluri, baruri, restaurante, discoteci cu scopul de a crea un ambient cat mai placut si pentru a atrage clientela. Muzica face diferenta intre serviciile oferite de o societate sau alta, servicii prin care sunt atrasi clientii cu scopul de a se obtine profituri. Din pacate, multe societati se folosesc de drepturile patrimoniale ale producatorilor de muzica si uita sa le mai plateasca, invocand faptul ca nu cunosc legea” a declarat Directorul Executiv al UPFR, dna Adina Scrioşteanu.

Element care aduce avantaje comerciale, muzica difuzata in spatii publice prin mijloace mecanice, electroacustice sau digitale (instalatii de amplificare, aparatura de redare a inregistrarilor sonore sau audiovizuale, receptoare radio ori televizoare, echipamente informatice etc.), initial fixata de producatori sub forma de fonograme implica, prin Legea Nr.8/1996 a drepturilor de autor si conexe, obtinerea unei licente neexclusive din partea Uniunii Producatorilor de Fonograme din Romania si platirea drepturilor patrimoniale pe care UPFR le colecteaza in numele producatorilor de muzica. Oficialii UPFR au nominalizat utilizatorii bun platnici si rau platnici din Judetul Constanta, precizand ca, in cazul ultimilor, eschivarea de la respectarea legii implica atat plati retroactive, cat si penalitati.

Dl. Doru Paunescu, Directorul Directiei Expertize si Constatari din cadrul Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor a accentuat importanta economica a industriilor creatoare de opere, carora trebuie sa le revina drepturile financiare din utilizarea rezultatelor muncii lor. “In perioada 2002-2008, aportul industriilor de natura creatoare, beneficiare de drepturi de autor si conexe, a reprezentat 5,4% din produsul intern brut”. Aproape 4% din locurile de munca din Romania aceleiasi perioade erau asigurate de industriile creatoare, care isi sustin activitatea din sumele achitate de utilizatorii operelor pe care le genereaza.

In calitate de reprezentati ai autoritatilor locale cu competente de control in respectarea drepturilor de autor si conexe, au participat la conferinta de presa Comisar-Sef Ion Tomescu, Seful Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul IPJ Constanta si Capitan Daniel Anca, Jandarmeria Romana. In anul 2009, lucrătorii SIF au intocmit 110 dosare penale pentru agentii economici care au difuzat muzica in unitatile pe care le detineau, desi nu aveau licenta UPFR, iar, de la inceputului anului 2010 si pana in prezent, au fost intocmite 50 de dosare penale, potrivit Comisarului-Sef Ion Tomescu.

Inspectorii UPFR au controlat peste 200 de agenti economici aflati in activitate pe litoral si au informat noii utilizatori despre obligaţiile pe care le au, in vederea obtinerii licenţei si a funcţionarii în legalitate. Inspectiile intensive ale Uniunii Producatorilor de Fonograme din Romania vor fi reluate in cursul lunii august.

Conferinta de presa desfasurata in Constanta face parte dintr-o ampla campanie de informare a utilizatorilor din Romania despre obtinerea licentei UPFR in vederea utilizarii in mod legal a muzicii in comunicarea publica. Campania desfasurata de Uniunea Producatorilor de Fonograme din Romania are ca instrumente de informare atat materiale tiparite, cat si o serie de conferinte de presa organizate pe teritoriul tarii, in marile centre de afaceri.

Uniunea Producatorilor de Fonograme din Romania este asociatie profesionala nonprofit infiintata in anul 1996 cu scopul de a apara si promova interesele profesionale, culturale si morale ale membrilor sai în baza mandatului acordat de acestia pentru gestionarea drepturilor lor conexe si implicarea în activitatea de antipiraterie.


Poate va mai intereseaza

  • Lectiile de muzica vor continua la Boem Club si pe perioada verii
    Datorita faptului ca o parte dintre cursantii Boem Club, fie ca iau lectii de pian, canto, chitara, vioara sau violoncel vor sa continue aceste cursuri si pe perioada verii, conducerea clubului a luat...
  • Fender Guitar & Amp Roadshow 2010
    Fender Guitar & Amp Roadshow 2010 la The Silver Church din Bucureşti 18 mai 2010 ora 20:30 Clubul The Silver Church Guru-ul chitarei Greg Koch, artist reprezentativ Fender, aduce talentul ...
  • Mircea Vintila – Povesci din Bucuresci
    Luni 22 martie, ora 19.30, Cinema Scala. Foarte putini artisti s-au incumetat “sa se ia la lupta dreapta" cu Bucurestiul avand gratia, umorul si teribilismul acestui Lord John, cazat vremelnic l...
  • Muzica In Buzunarul Tau! iPod Touch 8GB
    Un iPod grozav Asculta un playlist creat automat numai pentru tine. Urmareste videoclipuri pe un ecran sclipitor de 3,5 inchi. Ia totul cu tine oricand si oriunde doresti. iPod touch are multe de ofe...
  • Eurovision 2010: Clipuri de prezentare
    Începănd de joi 18 februarie s-au pus în vânzare biletele pentru Selecţia Naţională Eurovision 2010. Aceasta se va desfaşura sub cupola Circului din Bucureşti sâmbătă 6 martie. Cei care doresc ...

Etichete: , , , ,

Leave your response!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.